Care este combinația letală de care să fugi? (Compatibilitatea între stilurile de relaționare)

anxious

Cum se potrivesc stilurile de atașament?

În primul rând trebuie subliniat faptul că nici unul dintre cele patru stiluri nu este considerat patologic, ci fiecare dintre ele este o modalitate diferită de dezvoltare și adaptare la interacțiunea dintre genele moștenite și mediul în care am crescut.

Așadar, dacă ai un atașament echilibrat, poți trăi cu oricare din celelalte stiluri, sau mai bine zis, le poți face față cu mult mai mult succes. Evident, ideală ar fi compatibilitatea cu un alt stil de atașament echilibrat, însă oamenii sunt atrași de multe ori de senzațiile tari pe care ți le dă o persoană cu stil distant sau mixt.

Combinația „letală” însă este cea dintre stilul nesigur și cel distant! De ce? Pentru că nevoile lor de intimitate versus independență sunt la poli opuși și nu prea se pot întâlni la mijloc. Unul ar vrea să petreacă absolut tot timpul împreună, are nevoie de foarte multe gesturi și vorbe de afecțiune, vrea să știe totul despre programul celuilalt, iar celălalt are nevoie de timpul lui singur, de independență, i se pare că celălalt este prea posesiv și vrea mult prea multă afecțiune și îl disperă la maxim încercările celuilalt de control și de a ști toate detaliile zilei lui/ei. Astfel, cel cu atașament nesigur se simte mereu neiubit, iar criticile din partea celui distant taie în carne vie și îl fac și mai nesigur, la fel ca și distanțările frecvente ale acestuia. Persoana cu atașament nesigur este constant de veghe, cele mai vulnerabile „butoane” îi sunt cronic activate pentru că persoana cu atașament distant pur și simplu nu poate să ofere atâta apropiere și reasigurări!

Evident, nici persoana nu atașament distant nu este fericită într-o astfel de relație pentru că se simte constant sufocată și controlată de către celălalt.

Se poate optimiza interacțiunea dintre aceste stiluri? Da, în sensul în care fiecare învață despre nevoile celuilalt, în schimb stilurile de atașament nu prea se pot schimba, ele rămân în cea mai mare parte stabile pe parcursul vieții. Ce poți schimba însă este partenerul!

O persoană cu stil nesigur poate să apară drept echilibrată într-o relație cu cineva echilibrat sau chiar nesigur (care îi oferă dovezile de afecțiune și intimitate de care are nevoie), însă într-o relație cu o persoană distantă, stilul de bază este activat, „butoanele” sensibile sunt activate și persoana se simte și se comportă iarăși nesigur.

Pentru că modalitățile de intervenție pe care le avem deocamdată la îndemână sunt mai degrabă de natură informativă decât curativă, se recomandă ori de câte ori se poate (re)alegerea unui partener echilibrat atât pentru stilul nesigur, cât și pentru cel distant (sau mixt). Un partener echilibrat va face față mai bine ambilor stiluri și va avea tendința să îl atragă și pe partener „pe calea de mijloc”.

http://www.attachedthebook.com/about-the-book/

attached-cover

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s