Îndrăgostirea… sau sabia cu două tăişuri

bullet

Zilele trecute am găsit într-o carte pe care o citeam o metaforă bună pentru procesele care se declanşează atunci când te îndrăgosteşti.

În acelaşi timp cu starea de euforie şi de plutire, se armează un glonte aţintit înspre tine. Dacă pierzi persoana pe care o iubeşti, te aşteptă o suferinţă cruntă, de care nu ai unde să fugi şi cum să o eviţi.

Poţi avea impresia că vei face faţă, că ai mai trecut prin asta, că nu va fi ceva de nesuportat. Şi aşa şi este. Doar că atunci când s-a eliberat glonţul, niciuna din raţionalizările acestea nu par să nu te ajute. E dureros şi gata. Ai prefera o doză mare de anestezic, orice numai să nu mai simţi nimic. Toate amintirile în care ai fost fericit cu persoana dragă, sunt acum doar surse interminabile de suferinţă.

Realitatea este că în cele mai multe relaţii pe care oamenii le încep, glonţul părăseşte ţeava. Dacă ne gândim la statisticile care spun că aproximativ 50% din căsnicii se termină în divorţ, putem infera că multe alte relaţii care încep au şanse şi mai mari sa se destrame. Asta înseamnă că orice nouă relaţie are şanse mult mai mari să se termine la un moment dat, decât să fim fericiţi până la adânci bătrâneţi. Dacă asta te sperie, înseamnă că simţi ce am simţit eu când m-am gândit prima dată la asta (şi nu numai…).

Şi ce putem face?

Eu văd două posibilităţi: să înceri să te fereşti cât de mult poţi de experienţa asta şi să te focalizezi pe alte aspecte ale vieţii (evident, nu există garanţii ca vei reuşi) sau să îţi asumi de la bun început riscul şi să te bucuri din când în când de fericirea de a iubi pe cineva, urmând ca apoi să treci prin durere şi sperând în acelaşi timp că la un moment dat vei întâlni (sau ai întâlnit deja) persoana cu care să nu se mai lanseze şi glonţul…

 

http://www.thechemistrybetweenus.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s