Află ce tip de temperament ai şi cu cine te potriveşti!

Fisher-Rich-Island Neurochimical Questionnaire (FRI-NQ) a fost realizat pentru a măsura cele patru tipuri de temperament descrise anterior: exploratorul, constructorul, directorul şi negociatorul şi a fost testat pe aproximativ 28.000 de participanţi online, înscrişi pe un site de dating, observând ce tipuri de temperament se atrag sau se resping între ele. Trebuie ţinut cont de faptul…

Exploratorii

Anumite variaţii ale sistemului dopaminergic au fost asociate cu tendinţa oamenilor de a acţiona pe baza impulsului sau entuziasmului de moment. Oamenii de acest tip sunt cei în căutare de senzaţii noi sau tari, de experienţe cât mai interesante. Sunt foarte spontani, impredictibili, nu le plac rutinele şi activităţile repetitive. Sunt de asemenea entuziaşti, optimişti,…

Constructorii

28% din cei aprox 39.000 de oameni care au participat la studiu lui Helen Fisher au avut primul tip pe cel al „constructorului”. Aceştia sunt persoane loiale şi conştiincioase. Datoria, respectabilitatea şi comportamentul moral sunt foarte importante pentru ei. Ei respectă obiceiurile sociale şi regulile impuse, le place să planifice şi să organizeze. Gândirea lor…

Directorii

16% din cei aprox 39.000 de oameni care au participat la studiu lui Helen Fisher au avut primul tip pe cel al „directorului”. Sunt persoane foarte hotărâte care spun ceea ce cred. Înainte de a lua o decizie îşi examinează opţiunile detaliat şi fără a se lăsa influenţaţi de sentimente. Admiră auto-controlul, sunt analitici, sceptici.…

Negociatorii

Sunt persoane intuitive, filosofice, empatice. Au o compasiune profundă pentru familie, prieteni şi pentru oamenii în suferinţa pe care îi întâlnesc. Sunt expresivi din punct de vedere emoţional şi sunt talentaţi în comunicarea verbală. Ei văd imaginea de ansamblu a situaţiei, văd contextul mare în care se întâmplă lucrurile. Pot procesa multe faţete ale unei…

Află cu cine te potriveşti dacă eşti director sau negociator. Cauţi un partener pe măsura minţii tale sau sufletul pereche?

Directorii Ei îşi analizează raţional nevoile, intenţiile şi speranţele. Caută pe cineva care le împărtăşeşte scopurile şi cu care pot schimba idei, teorii şi cu care să poată discuta despre ştiinţă, politică, istorie sau orice interes ar avea. Ei caută un partener pentru mintea lor. Pentru a le echilibra stilul prea direct şi tendinţa de…